Informații utile

1. Informaţiile incluse în prezentul Site-indiferent de forma lor: scrisă, foto, video sau audio (cu excepţia celor care se supun GNU, GPL, CCPL ,CC BY-SA 2.5, -precum și versiunile anterioare și/sau ulterioare-,® , şi ©) sunt proprietatea dl. Stanca Gabriel-in continuare numit Deținător- şi colaboratorilor şi sunt prezentate fără nici un fel de garanţie. Nu se garantează acurateţea informaţiilor prezentate, acestea putând include erori de ordin tehnic sau de tehnoredactare, informaţiile din cadrul site-ului sunt oferite cu bună-credinţă, din surse apreciate ca fiind de încredere.

2. Orice informaţie disponibilă pe Site poate fi modificată fără nici o notificare prealabilă. Unde este cazul, nu se garantează că informaţiile ar fi exacte, complete sau obiective, de aceea nimeni nu trebuie să se bazeze pe ele, pentru nici un scop. Informaţiile prezentate pe acest site de către terţi, colaboratori sau alte persoane fizice şi/sau juridice nu reprezintă nici punctul de vedere şi nici opinia Site-ul fiind doar punctul de vedere sau opinia autorului.

Deținătorul nu va fi făcut responsabil în cazul în care persoane sau companii indiferent de forma lor de organizare folosesc sau se bazează pe informaţiile sau pe opiniile conţinute în cadrul acestui Site.

Numele de companii, produse şi/sau servicii menţionate în prezentul Site sunt mărci înregistrate ale companiilor respective şi s-au utilizat în prezentul Site doar cu scop de analiză şi nu reprezintă reclamă nici pentru produs şi nici pentru compania deţinătoare a produsului.

3. Atenţie !

Autorii conţinutului documentelor prezentate pe Site precum şi a altor informaţii- link-urile externe (către diferite entități publice sau private din UE sau Non-UE)-, indiferent de forma lor de prezentare, administratorul webmasterul, designerul, şi celelalte persoane care au contribuit la realizarea prezentului Site, indiferent de modul şi valoarea contribuţiei personale, nu vor fi răspunzători pentru nici un fel de prejudiciu-direct, indirect, accidental-rezultat din utilizarea, utilizarea defectuoasă sau neutilizarea informaţiilor de către terţi prezentate pe acest site, precum şi pentru nici un fel de erori sau omisiuni în conţinut care pot duce la tot felul de incidente survenite în timpul navigării pe site sau al navigării pe site-uri la care face trimitere prezentul Site.

Deşi în fiecare moment se fac eforturi în vederea asigurării calităţii şi corectitudinii articolelor publicate în site, Site-ul nu poate garanta, expres sau implicit, în privinţa conţinutului său, a Site-ului, a software-ului ori a produselor şi serviciilor publicate sub egida sa. Site-ul nu îşi asumă răspunderea, în nici o situaţie, pentru nici o daună, pricinuită direct sau indirect, pentru nici o lipsă de profit directă sau indirectă (incluzând, dar fără a se limita la această enumerare: daune pentru pierderea profitului, întreruperea unor afaceri, sau alte daune pecuniare), suferite ca urmare a utilizării sau a întreruperii utilizării ori a lipsei regularităţii informaţiilor şi serviciilor furnizate de site, chiar dacă Site-ul va atenţionase anterior că folosirea acestor informaţii fără un consultant de specialitate poate genera astfel de daune.

Site-ul nu garantează acurateţea, corectitudinea sau caracterul actual al informaţiilor ori serviciilor furnizate de site. De asemenea, Site-ul nu garantează faptul că sistemele informatice sau programele folosite pentru afişarea sau transmiterea informaţiei pe site sau în orice altă formă nu conţin viruşi ori alte secvenţe distructive de cod sau alte proprietăţi distructive.

Sunteţi de acord să exoneraţi de răspundere Site-ul pentru orice acţiuni judiciare sau extrajudiciare şi să acoperiţi cheltuielile de judecată şi orice alte cheltuieli care ar putea să apara ca urmare a încălcării de către dvs. a clauzelor prezentului contract.

4. Forţa Majoră

Site-ul, afiliaţii săi şi în general, furnizorii de informaţie către Site nu pot fi făcuţi responsabili pentru nici o întarziere sau eroare în conţinutul furnizat de paginile noastre, rezultând direct sau indirect din cauze care nu depind de voinţa Site-ului.Această exonerare include, dar nu se limitează la: erorile de funcţionare al echipamentului tehnic de la Site, lipsa funcţionării conexiunii la internet, lipsa funcţionării conexiunilor de telefon, viruşii informatici, accesul neautorizat în sistemele Site-ului, erorile de operare, grevă, etc.

5. Diverse

Schimbarea termenilor prezentului acord. Deținătorul este indreptaţit, fără notificare şi fără îndeplinirea unor alte formalitaţi, să schimbe termenii prezentului acord. Atunci când aceşti termeni se vor modifica insă, Deținătorul vă va notifica prin intermediul emailului şi prin publicarea în prima pagină a site-ului, a unui link care face trimitere la noua formă a prezentului document. Accesul în site şi folosirea serviciilor noastre după momentul notificării sau al afişării comentariilor privind schimbările pe prima pagină a site-ului implică faptul că v-aţi dat acordul asupra noilor termeni ai prezentului acord.

De asemenea, unele servicii oferite de Site pot face obiectul unor termeni diferiţi, care vor fi afişaţi în cazul fiecărui astfel de serviciu, la loc vizibil, putând fi accesaţi înainte de folosirea serviciului.

Publicitatea şi conţinutul furnizat de alte părţi. Părţi ale conţinutului inclus în Site pot să fie furnizate de terţe persoane cu care Site-ul are încheiate contracte de furnizare de conţinut. De asemenea, în interiorul continutului Site-ul pot fi incluse secţiuni publicitare în care se vor afişa mesaje publicitare ale unor terţe persoane.

Prezentarea de reclame sau publicitate pentru persoane juridice şi / sau fizice se face doar pe bază de banner publicitar la schimb-încadrat în chenar sau neîncadrate-sau prin prezentarea în faţa numelui produsului sau numelui companiei a textului (P) sau (S), respectiv Publicitate sau Sponsor precum şi prin menţionarea expresă a sponsorilor prin utilizarea textului Sponsor sau Sponsori sau prin alte mijloace specifice, indiferent de dimensiunea,culoarea şi forma fontului utilizat.

Site-ul poate include legături (link-uri) externe spre alte situri sau pagini Web al căror conţinut nu se află sub controlul Deținătorului, iar acesta nu este responsabil în nici o măsură asupra conţinutului furnizat de terţe persoane (fizice și / sau juridice), indiferent de forma de prezentare a informațiilor. De asemenea, Site-ul nu este responsabil asupra conţinutului paginilor / site-urilor la care se face trimitere din interiorul său, precum și la faptul că unele pagini / site-uri pot suferi modificări, pot fi șterse sau blocate.

6. Notificări: Orice notificare către Site trebuie trimisă în scris, prin intermediul poştei clasice și / sau electronice și / sau al faxului, la adresa menţionată în prezentul document.

Legea care guvernează acordul

Drepturile şi obligaţiile părţilor, impuse de prezentul acord, precum şi toate efectele juridice pe care le produce prezentul acord vor fi interpretate şi guvernate de legea română în vigoare. Orice litigiu care are ca obiect acest acord va fi adus spre soluţionare în faţa instanţelor româneşti de la locul de domiciliu al Site-ului indiferent de domiciliul reclamantului și / sau domiciliul server-ului pe care este găzduit prezentul site.

7. Contact

Deținătorul poate fi contactat aici.

Notă: prezentul site este construit pe platforma BS4, mai multe informații despre funcționarea browserelor pe diferite device-uri și sisteme de operare, aici! (în limba engleză!)

Vă mulţumim.

 1. CONSUMATORII

Satisfacerea cerinţelor clienţilor şi consumatorilor noştrii este prioritatea principală şi obiectivul întregii noastre activităţi în care investim toate resursele noastre.

2.PRODUSELE ŞI SERVICIILE

Succesul nostru depinde de calitatea produselor oferite şi de serviciile prestate. Vom continua diversificarea şi întărirea gamei de produse utilizate, precum şi îmbunătăţirea permanentă a calităţii serviciilor oferite clienţilor noştri.

3. PREOCUPAREA PENTRU MEMBRII FIRMEI

Scopul nostru principal în politica de resurse umane este să ne motivăm şi să ne perfecţionăm continuu pentru a obţine cele mai bune rezultate pe plan profesional și personal..

4.ORIENTARE SPRE CREŞTERE

Obiectivul principal este creşterea cotei de piaţă procentual şi valoric.

5. CALITATE

Creşterea standardului de calitate în toate fazele de lucru pentru a satisface toate dorinţele consumatorilor noştrii, o vom face prin implementarea celor mai moderne metode în domeniu şi cu respectarea standardelor europene în domeniul nostru de activitate.

6.PREOCUPARE PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Prin întreaga noastră activitate căutăm să fim în deplină armonie cu mediul înconjurător pentru păstrarea unui mediu curat şi civilizat.. 

Redactată în concordanţă cu prevederile Legii nr. 677 din 2001, pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

1. Deținătorul acestui site doreşte să respecte confidenţialitatea informaţiilor dumneavoastră prin vizitarea acestui site fără a fi necesară dezvăluirea de informaţii legate de identitatea dumneavoastră. Oferim această declaraţie privind confidenţialitatea dumneavoastră pentru a vă ajuta să înţelegeţi cum se colectează, folosesc şi protejează informaţiile dumneavoastră când vizitaţi site-ul. Dorim să vă ajutăm să luaţi decizii în deplină informare, aşa că vă rugăm să citiţi informaţiile de mai jos pentru a înţelege cum am putea folosi informaţiile cu caracter personal.

Vă recomandăm citirea secţiunii Termeni şi condiţii de utilizare a prezentului site.

2. Colectarea informaţiilor cu caracter personal se face doar cu acordul şi informarea dumneavoastră, atunci când folosiţi serviciile noastre, faceţi solicitări legate de serviciile noastre pe care le furnizăm sau pentru a vă răspunde la întrebările dumneavoastră. Tipul de informaţii cu caracter personal pe care le-am putea colecta cuprinde, de exemplu şi nu în mod necesar, numele, prenumele, adresa, numărul de telefon sau fax, adresa de e-mail, sau alte date asemănătoare pentru a vă putea contacta pentru a vă răspunde solicitărilor dumneavoastră sau pentru a vă anunţa despre ofertele și serviciile noastre.

3. Dacă alegeţi să ne furnizaţi informaţii cu scop personal, acestea vor fi utilizate numai în scopurile declarate la colectarea lor, respectiv trimiterea de răspunsuri la solicitările trimise prin email sau telefonic. Prin furnizarea de date către Deținător, sunteţi de acord cu procesarea datelor conform acestei declaraţii de confidenţialitate. IMPORTANT! Deținătorul nu cere şi nu va cere date de identificare a cărţilor de credit, a actelor de identitate sub nici o formă! Dacă primiţi asemnea tipuri de cereri, inclusiv furnizarea de date personale, ca fiind din partea noastre vă rugăm să ne contactaţi de urgenţă! Nu suntem responsabili pentru eventualele pagube produse dumneavoastră prin furnizarea de asemenea informaţii sensibile către terţi.

4. Vă atragem atenţia în privinţa comunicaţiilor pe Internet, cum ar fi e-mailul, care nu sunt securizate decât în urma criptării. Informaţia pe care o puneţi la dispoziţie ar putea fi rutată printr-um număr de servere înainte de a ajunge la destinaţie-acesta este modul de funcţionare al World Wide Web- Deținătorul nu îşi asumă responsabilitatea pentru accesul neautorizat sau pierderea informaţiilor personale care sunt în afara controlului nostru, precum şi a pierderilor sau câştigurilor de orice natură rezultate din această activitate.

5. Deținătorul poate folosi informaţiile personale furnizate în scopuri statistice, pentru realizarea de rapoarte sau analize, pentru promovarea produselor sau serviciilor oferite de către Deținător iar aceste informaţii personale nu vor fi oferite terţilor sub nici o formă. Deținătorul poate modifica această declaraţie de confidenţialitate în orice moment fără nici o notificare prealabilă ca răspuns la modificările intervenite în legislaţia în vigoare. Dacă nu sunteţi de acord cu aceste principii vă rugăm să nu folosiţi sub nici o formă produsele sau serviciile noastre. Orice încălcare a acestor principii poate fi făcută prin contactarea Deținătorului aici.

Vă mulțumim! 


Va rugăm să citiți cu atenție informațiile care urmează:

1. Pentru a respecta cerințele stabilite în Directiva UE din 26 mai 2012 și prevederile Legii nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, tuturor vizitatorilor website-ului li se cere consimțământul înaintea transmiterii de cookies în computerele acestora.
Acest website poate folosi cookie-uri proprii și de la terți pentru a furniza vizitatorilor o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia.
Cookie-urile joacă un rol important în facilitarea accesului și livrării multiplelor servicii de care utilizatorul se bucură pe internet, cum ar fi:
a. Personalizarea anumitor setări precum: limba în care este vizualizat un site, accesarea preferințelor vechi prin accesarea butonului ‘’înainte’’ și “înapoi’’.
b. Cookie-urile oferă deținătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face și mai eficiente și mai accesibile pentru utilizatori.
c. Permit aplicațiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse într-un anumit site pentru a crea o experiență de navigare mai valoroasă, mai utilă și mai placută.
2 Ce este un “cookie”?
Un “Internet Cookie” (termen cunoscut și ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur și simplu“cookie” ) este un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează Internetul.
Cookie-ul este instalat prin solicitara emisă de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) și este complet “pasiv” (nu conține programe software, viruși sau spyware și nu poate accesa informațiile de pe hard drive-ul utilizatorului).
Un cookie este format din 2 părți: numele și conținutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existență a unui cookie este determinată; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.
Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet.
Exista 2 categorii mari de cookie-uri:
a. Cookie-uri de sesiune – acestea sunt stocate temporar în folderul de cookie-uri al browserului web pentru ca acesta să le memoreze până când utilizatorul iese de pe website-ul respectiv sau închide fereastra browserului ( ex: în momentul logării/delogării pe un cont de webmail sau pe rețele de socializare).
b..Cookie-uri persistente – acestea sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer sau echipament (și, în general, depinde de durata de viață prestabilită pentru cookie). Cookie-urile persistente le includ și pe cele plasate de un alt website decât cel pe care îl vizitează utilizatorul la momentul respectiv – cunoscute sub numele de ‘third party cookies’ (cookie-uri plasate de terți) – care pot fi folosite în mod anonim pentru a memora interesele unui utilizator, astfel încât să fie livrată publicitate cât mai relevantă pentru utilizatori.
Care sunt avantajele cookie-urilor?
Un cookie conține informații care fac legătura între un web-browser (utilizatorul) și un web-server anume (website-ul). Dacă un browser accesează acel web-server din nou, acesta poate citi informația deja stocată și reacționa în consecință. Cookie-urile asigură userilor o experiență plăcută de navigare și susțin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorilor: ex – preferințele în materie de confidențialitate online, opțiunile privind limba site-ului, coșuri de cumpărături sau publicitate relevantă.
Care este durata de viață a unui cookie?
Cookie-urile sunt administrate de webservere. Durata de viață a unui cookie poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusiv pentru o singura sesiune (session cookies) și nu mai sunt reținute odată ce utilizatorul a părăsit website-ul, iar unele cookie-uri sunt reținute și refolosite de fiecare dată când utilizatorul revine pe acel website (cookie-uri permanente). Cu toate aceste, cookie-urile pot fi șterse de un utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului.
Ce sunt cookie-urile plasate de terți?
Anumite secțiuni de conținut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terțe părți/furnizori (ex: news box, un video sau o reclamă). Aceste terțe părțti pot plasa de asemenea cookie-uri prin intermediul site-ului și ele se numesc “third party cookies” pentru că nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terți trebuie să respecte, de asemenea, legea în vigoare și politicile de confidențialitate ale deținătorului site-ului.
Cum sunt folosite cookie-urile de către un site.
O vizită pe un website poate plasa cookie-uri pentru:
a. creșterea performanței website-ului;
b. o analiză a vizitatorilor;
c. geotargetting;
d. înregistrarea utilizatorilor.
Cookie-uri de performanță
Acest tip de cookie reține preferințele utilizatorului pe acest site, așa încât nu mai este nevoie de setarea lor la fiecare vizitare a site-ului.
Exemple: setările volumului pentru video player, viteza de video streaming cu care este compatibil browserul.
Cookie-uri pentru analiza vizitatorilor
De fiecare dată când un utilizator vizitează un site, softul de analytics furnizat de o terță parte generează un cookie de analiză a utilizatorului. Acest cookie spune dacă ați mai vizitat acest site până acum. Browserul va semnala dacă aveți acest cookie, iar dacă nu, se va genera unul. Acesta permite monitorizarea utilizatorilor unici care vizitează site-ul și cât de des o fac.
Atat timp cât vizitatorul nu este înregistrat pe site, acest cookie nu poate fi folosit pentru a identifica persoanele fizice, ele sunt folosite doar în scop statistic. Dacă este înregistrat se pot cunoaște, de asemenea, detaliile furnizate, cum ar fi adresa de e-mail și username-ul – acestea fiind supuse confidențialității, conform prevederilor legislației în vigoare cu privire la protejarea datelor cu caracter personal.
Cookie-uri pentru geotargetting
Aceste cookie-uri sunt utilizate de către un soft care stabilește din ce țară proveniți. Este complet anonim și este folosit doar pentru a targeta conținutul – chiar și atunci când vizitatorul este pe pagina în limba română sau în altă limbă, se va primi aceeași reclamă.
Cookie-uri pentru înregistrare
Atunci când vă înregistrați pe un site, se generează un cookie care anunță dacă sunteți înregistrat sau nu. Serverele folosesc aceste cookie-uri pentru a arăta contul cu care sunteți îngregistrat și dacă aveți permisiunea pentru un serviciu anume. De asemenea, se permite să se asocieze orice comentariu postat pe site cu username-ul dvs. Dacă nu ați selectat “pastrează-mă înregistrat”, acest cookie se va șterge automat când veți închide browserul sau calculatorul.
Alte cookie-uri ale terțelor părți
Pe unele pagini, terții pot seta propriile cookie-uri anonime, în scopul de a urmări succesul unei aplicații sau pentru a customiza o aplicație.
De exemplu, când distribuiți (share) un articol folosind butonul pentru rețelele sociale aflat pe un site, acea rețea socială va înregistra activitatea dvs.
Ce tip de informații sunt stocate și accesate prin intermediul cookie-urilor?
Cookie-urile păstrează informații într-un fișier text de mici dimensiuni care permit unui website să recunoască un browser. Webserverul va recunoaște browserul până când cookie-ul expiră sau este șters.
Cookie-ul stochează informații importante care îmbunătățesc experiența de navigare pe Internet ( ex: setările limbii în care se dorește accesarea unui site; păstrarea unui user logat în contul de webmail; securitatea online banking; păstrarea produselor în coșul de cumpărături)
De ce sunt cookie-urile importante pentru Internet?
Cookie-urile reprezintă punctul central al funcționării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experiențe de navigare prietenoase și adaptată preferințelor și intereselor fiecărui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele site-uri imposibil de folosit.
Exemple de întrebuințări importante ale cookie-urilor (care nu necesită autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):
Conținut și servicii adaptate preferințelor utilizatorului – categorii de știri, vreme, sport, hărți, servicii publice și guvernamentale, site-uri de entertainment și servicii de travel.
Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – reținerea parolelor, preferințele de limbă ( ex:afișarea rezultatelor căutarilor în limba Română).
Reținerea filtrelor de protecție a copiilor privind conținutul pe Internet (opțiuni family mode, funcții de safe search).
Măsurare, optimizare și caracteristicile de analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de conținut este vizualizat și modul cum un utilizator ajunge pe un website (ex: prin motoare de căutare, direct, din alte website-uri ). Website-urile derulează aceste analize a utilizarii lor pentru a îmbunătăți site-urile în beneficiul userilor.
3.Securitate si probleme legate de confidențialitate
Cookie-urile NU sunt viruși! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcătuite din bucăți de cod, așa că nu pot fi executate, nici nu se pot auto-executa. In consecință, nu se pot duplica sau replica pe alte rețele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot îndeplini aceste funcții, nu pot fi considerate viruși.
Cookie-urile pot fi totuși folosite pentru scopuri negative. Deoarece stocheaza informații despre preferințele și istoricul de navigare al utilizatorilor, atât pe un anume site cât și pe mai multe alte siteuri, cookie-urile pot fi folosite ca o formă de Spyware. Multe produse anti-spyware sunt conștiente de acest fapt și in mod constant marchează cookie-urile pentru a fi șterse în cadrul procedurilor de ștergere/scanare anti-virus/anti-spyware.
In general browserele au integrate setari de confidențialitate care furnizează diferite nivele de acceptare a cookie-urilor, perioada de valabilitate și ștergere automată dupa ce utilizatorul a vizitat un anumit site.
4.Sfaturi pentru o navigare sigură și responsabilă, bazată pe cookies.
Particularizați-vă setările browserului în ceea ce privește cookie-urile pentru a reflecta un nivel confortabil pentru voi al securității utilizării cookie-urilor.
Dacă împărțiți accesul la calculator, puteți lua în considerare setarea browserului pentru a șterge datele individuale de navigare de fiecare dată când închideți browserul. Aceasta este o variantă de a accesa site-urile care plasează cookie-uri și de a șterge orice informație de vizitare la închiderea sesiunii navigare.
Instalați-vă și actualizați-vă constant aplicații antispyware.
Multe dintre aplicațiile de detectare și prevenire a spyware-ului includ detectarea atacurilor pe site-uri. Astfel, impiedică browserul de la a accesa website-uri care ar putea sp exploateze vulnerabilitățile browserului sau să descarce software periculos.
5.Cum pot opri cookie-urile?
Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat și folosit.
Este posibilă setarea din browser pentru ca aceste cookie-uri să nu mai fie acceptate sau se poate seta browserul să accepte cookie-uri de la un site anume. Dar, de exemplu, dacă un vizitator nu este înregistat folosind cookie-urile, nu va putea lăsa comentarii.
Toate browserele moderne oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regulă în meniul Opțiuni /Settings sau în meniul Preferințe / Favorites al browserului.
Vâ mulțumim 

Politica de confidențialitate
Vă mulțumim pentru interesul acordat site-ului nostru. Protecția datelor este o prioritate deosebită pentru managementul gazon-irigatie.ro, în cele ce urmează menționat ca (denumirea site-ului) . Utilizarea paginilor de internet ale (denumirea site-ului) este posibil fără transmiterea datelor personale, însă dacă un vizitator dorește să folosească servicii speciale prin intermediul site-ului nostru, cum ar fi achiziții, membri sau contactarea noastră, prelucrarea datelor cu caracter personal ar putea deveni necesară. Dacă prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară și nu există o bază legală pentru o astfel de prelucrare, obținem în general consimțământul vizitatorului.
Prelucrarea datelor cu caracter personal, cum ar fi numele, adresa, adresa de e-mail sau numărul de telefon al unui vizitator, trebuie să fie întotdeauna în conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) și în conformitate cu reglementările specifice privind protecția datelor specifice fiecărei țări aplicabil la (denumirea site-ului) Prin intermediul acestei declarații privind protecția datelor, site-ul nostru ar dori să informeze publicul larg cu privire la natura, scopul și scopul datelor cu caracter personal pe care le colectăm, le folosim și le procesam. În plus, vizitatorii sunt informați, prin intermediul acestei declarații privind protecția datelor, asupra drepturilor la care sunt îndreptățiți.
În calitate de deținător, (denumirea site-ului) a implementat numeroase măsuri tehnice și organizatorice pentru a asigura cea mai completă protecție a datelor personale prelucrate prin intermediul acestui site web. Cu toate acestea, transmisiile de date pe bază de internet pot, în principiu, să aibă lacune de securitate, astfel încât protecția absolută poate să nu fie garantată. Din acest motiv, fiecare vizitator este liber să ne transmită date cu caracter personal prin mijloace alternative, de ex. prin telefon, e-mail etc.
1. Definiții
Declarația privind protecția datelor a (denumirea site-ului) se bazeaza pe termenii utilizați de legiuitorul european pentru adoptarea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Declarația noastra privind protecția datelor trebuie să fie lizibila și ușor de ințeles pentru publicul larg, precum și pentru clienții și partenerii noștri de afaceri. Pentru a asigura acest lucru, am dori să explicam mai întâi terminologia utilizată.
În aceasta declarație privind protecția datelor, folosim, printre altele, următorii termeni:
a) Date Personale
Datele personale înseamnă orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă ("vizitator"). Persoana fizica identificabilă este cea care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un identificator, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date despre locație, un identificator on-line sau unul sau mai mulți factori specifici domeniului fizic, fiziologice, genetice, mentale, economice, culturale sau sociale ale acelei persoane fizice.
b) Vizitator
Vizitatorul este orice persoană fizică identificată sau identificabila, ale cărei date cu caracter personal sunt prelucrate de către deținătorul responsabil de prelucrare.
c) Procesare
Procesarea este orice operațiune sau set de operațiuni care se efectueaza pe date personale sau pe seturi de date cu caracter personal, indiferent dacă sunt sau nu prin mijloace automate, precum colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, recuperarea, consultarea, divulgarea prin transmitere, diseminare sau punerea la dispoziție în alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, stergerea sau distrugerea.
d) Restricționarea procesării
Restricționarea procesării este marcarea datelor cu caracter personal stocate în scopul limitării procesării acestora în viitor.
e) Profilare
Profilare inseamnă orice formă de prelucrare automată a datelor cu caracter personal care constă în utilizarea datelor cu caracter personal pentru a evalua anumite aspecte personale referitoare la o persoană fizică, în special pentru a analiza sau prezice aspecte privind performanța persoanei fizice la locul de muncă, situația economică, sănătatea, preferințele personale , interese, fiabilitate, comportament, locație sau mișcări.
f) Pseudonimizare
Pseudonimizarea este prelucrarea datelor cu caracter personal astfel încât datele personale nu mai pot fi atribuite unui anumit vizitator făără utilizarea unor informații suplimentare, cu condiția ca aceste informații suplimentare să fie păstrate separat și să facă obiectul unor măsuri tehnice și organizatorice care să garanteze că datele personale nu sunt atribuite unei persoane fizice identificate sau identificabile.
g) Deținător sau deținător responsabil de procesare
Deținătorul sau deținătorul responsabil de prelucrare este persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singură sau împreună cu alții, determină scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; în cazul în care scopurile și mijloacele unei asemenea prelucrări sunt stabilite de legislața Uniunii sau de statul membru, operatorul sau criteriile specifice de numire a acestuia pot fi prevăzute de legislația Uniunii sau de statul membru.
h) Procesator
Procesatorul este o persoana fizică sau juridică, o autoritate publică, o agenție sau un alt organism care prelucrează date cu caracter personal în numele operatorului.
i) Beneficiar
Beneficiarul este o persoana fizică sau juridică, o autoritate publică, o agenție sau un alt organism, căruia i se dezvăluie datele cu caracter personal, indiferent dacă este vorba despre un terț sau nu.
Cu toate acestea, autoritățile publice care pot primi date cu caracter personal în cadrul unei anchete anume în conformitate cu legislația Uniunii sau a statelor membre nu sunt considerate destinatari; prelucrarea acestor date de către autoritățile publice respective trebuie să fie în conformitate cu normele aplicabile privind protecția datelor în conformitate cu scopurile procesării.
j) Parte terță
Partea terță este o persoană fizică sau juridică, o autoritate publică, o agenție sau un alt organism decit vizitatorul, deținătorul, procesatorul și persoanele care, sub directa autoritate a operatorului sau a prelucrătorului, sunt autorizate să proceseze date cu caracter personal.
k) Consimțământ
Consimțământul vizitatorului este orice indicație liberă, specifică, informală și lipsită de ambiguitate a dorințelor vizitatorului prin care el sau ea, printr-o declarație sau printr-o acțiune clară afirmativă, acceptă prelucrarea datelor cu caracter personal care o privesc.
2. Numele și adresa Deținătorului
Deținătorul în sensul Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), alte legi privind protecția datelor aplicabile în statele membre ale Uniunii Europene și alte dispozitii referitoare la protecția datelor sunt:
În sensul Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), alte legi privind protecția datelor aplicabile în statele membre ale Uniunii Europene și alte dispozitii referitoare la protecția datelor sunt:
Gabriel Stanca
gazon-irigatie.ro
str. N Bălcescu nr.20
oras Beiuș, județ Bihor
Romania
Tel: 0744572997
Email: bh65sgl[a]yahoo.com în următoarele paragrafe (adresa de e-mail a deținătorului)
Website: gazon-irigatie.ro
3. Cookies
Paginile de internet ale site-ului (denumirea site-ului) folosesc cookie-uri. Cookie-urile sunt fișiere text care sunt stocate intr-un sistem informatic prin intermediul unui browser de internet
Multe site-uri internet și servere utilizeaza cookie-uri. Multe module cookie contin un cod asa-numit cookie. Un ID cookie este un identificator unic al cookie-ului. Se compune dintr-un șir de caractere prin care paginile și serverele internet pot fi atribuite browserului de internet în care a fost stocat cookie-ul. Acest lucru permite site-urilor web și serverelor vizitate să diferentieze browserul individual al subiectului dat de alte browsere de internet care contin alte cookie-uri. Un anumit browser de internet poate fi recunoscut și identificat utilizind unicul ID cookie.
Prin utilizarea cookie-urilor, (denumirea site-ului) poate oferi utilizatorilor acestui site mai multe servicii usor de utilizat, care nu ar fi posibile fara setarea cookie-urilor.
Prin intermediul unui cookie, informatiile și ofertele de pe site-ul nostru pot fi optimizate în functie de utilizator. Cookie-urile ne permit, dupa cum am menționat anterior, să recunoaștem utilizatorii site-ului nostru web. Scopul acestei recunoașteri este de a ușura utilizarea de către utilizatori a site-ului nostru web. Utilizatorul site-ului web care utilizează module cookie, de ex. nu trebuie să introduca date de acces de fiecare dată când site-ul este accesat, deoarece acesta este preluat de site-ul web, iar cookie-ul este astfel stocat în sistemul informatic al vizitatorului. Un alt exemplu este cookie-ul unui coș de cumpărături intr-un magazin on-line. Magazinul on-line își amintește articolele pe care un client le-a plasat în cosul de cumpărături virtuale prin intermediul unui modul cookie.
Vizitatorul poate, în orice moment, să împiedice setarea cookie-urilor prin intermediul site-ului nostru web prin intermediul unei setări corespunzătoare a browserului de internet utilizat și poate astfel să refuze definitiv setarea cookie-urilor. În plus, cookie-urile deja setate pot fi șterse în orice moment prin intermediul unui browser de internet sau al altor programe software. Acest lucru este posibil în toate browserele de internet populare. Dacă vizitatorul dezactiveaza setarea cookie-urilor în browserul de internet utilizat, nu toate funcțiile site-ului nostru pot fi utilizate în totalitate.
4. Colectarea de date și informatii generale
Site-ul web al (denumirea site-ului) colectează o serie de date și informații generale atunci când un vizitator sau un sistem automat solicită site-ul web. Aceste date și informații generale sunt stocate în fișierele jurnal server. informațiile colectate pot fi: (1) tipurile și versiunile de browser utilizate, (2) sistemul de operare utilizat de sistemul de acces, (3) site-ul web de la care ajunge un site de acces (așa-numitele referințe) sub-site-uri internet, (5) data și ora accesului la site-ul internet, (6) o adresă de protocol internet (adresa IP), (7) furnizorul de servicii internet al sistemului de acces și informații care pot fi utilizate în cazul atacurilor asupra sistemelor noastre de tehnologie a informației.
Atunci când folosiți aceste date și informații generale, (denumirea site-ului) nu trage concluzii despre vizitator. Mai degrabă, aceste informații sunt necesare pentru a: (1) furniza corect conținutul site-ului nostru, (2) optimiza conținutul site-ului nostru, precum și publicitatea acestuia; (3) asigură viabilitatea pe termen lung a sistemelor noastre de tehnologie a informației , și (4) să furnizeze autorităților de aplicare a legii informațiile necesare pentru urmărirea penală în cazul unui atac cibernetic. Prin urmare, (denumirea site-ului) analizează anonim date și informțtii colectate în mod statistic, în scopul creșterii securității datelor și a securițătii datelor intreprinderii noastre și pentru a asigura un nivel optim de protecție a datelor cu caracter personal pe care le procesăm. Datele anonime ale fișierelor de jurnal de server sunt stocate separat de toate datele personale furnizate de un vizitator.
5. Înregistrarea pe site-ul nostru
Vizitatorul are posibilitatea să se înregistreze pe site-ul operatorului cu indicația datelor cu caracter personal. Ce date personale sunt transmise deținătorului este determinată de respectiva interfață de intrare utilizată pentru înregistrare. Datele personale introduse de vizitator sunt colectate și stocate exclusiv pentru uz intern de către operator și în scopuri proprii. Deținătorul poate solicita transferul către unul sau mai mulți procesatori (de exemplu un serviciu de coletărie sau un procesator de plată) care utilizează, de asemenea, date cu caracter personal pentru un scop intern care poate fi atribuită deținătorului.
Prin înregistrarea pe site-ul operatorului, se stochează și adresa IP atribuită de furnizorul de servicii internet (ISP) și utilizată de vizitator, data și ora înregistrării. Stocarea acestor date are loc pe fundalul faptului că aceasta este singura modalitate de a preveni folosirea abuziva a serviciilor noastre si, dacă este necesar, de a face posibila investigarea infracțiunilor comise. În măsura în care stocarea acestor date este necesară pentru a asigura deținătorul. Aceste date nu sunt transmise terților decât dacă exista o obligație legală de transmitere a datelor sau dacă transferul servește scopului urmăririi penale.
Înregistrarea vizitatorului, cu indicarea voluntară a datelor cu caracter personal, urmărește să permita operatorului să ofere vizitatorilor conținut sau servicii care pot fi oferite numai utilizatorilor înregistrați datorită naturii problemei în cauza. Persoanele înregistrate sunt libere să schimbe datele personale specificate în timpul înregistrării în orice moment sau să le elimine complet din înregistrările de date ale deținătorului.
Operatorul de date trebuie, în orice moment, să furnizeze informații, la cerere, fiecărui vizitator cu privire la datele care sunt stocate în legatura cu vizitatorul. În plus, operatorul de date trebuie să corecteze sau să șteargă datele cu caracter personal la cererea sau indicația vizitatorului, în masura în care nu există obligații legale de stocare. Toti angajații deținătorului sunt la dispoziția vizitatorului în această privință ca persoane de contact.
6. Înscrierea la revista (newsletter) site-ului
Pe site-ul (denumirea site-ului), utilizatorii primesc posibilitatea de a se abona la newsletter-ul (denumirea site-ului). Interfața de intrare utilizată în acest scop determină ce date personale sunt transmise, precum și când newsletter-ul este comandat de la operator.
(denumirea site-ului) informează periodic clienții și partenerii de afaceri prin intermediul unui newsletter despre ofertele (denumirea site-ului) newsletter-ul (denumirea site-ului) poate fi primit doar de către vizitator dacă (1) vizitatorul are o adresă de poștă electronică validă și (2) registrele vizitatorului pentru expedierea buletinului informativ. Un e-mail de confirmare va fi trimis pe adresa de e-mail înregistrată de un vizitator pentru prima dată pentru expedierea buletinelor informative, din motive legale, în procedura dublu opt-in. Acest e-mail de confirmare este folosit pentru a dovedi dacă proprietarul adresei de e-mail în calitate de vizitator este autorizat să primeasca newsletter-ul.
În timpul înregistrării buletinului informativ, stocăm, de asemenea, adresa IP a sistemului informatic atribuit de furnizorul de servicii internet (ISP) și utilizat de vizitator la momentul înregistrării, precum și data și ora înregistrării. Colectarea acestor date este necesară pentru a ințelege (posibila) utilizarea abuzivă a adresei de e-mail a unui vizitator la o dată ulterioară și, prin urmare, servește scopului protecției juridice a operatorului.
Datele personale colectate ca parte a unei înregistrări pentru buletinul informativ vor fi folosite doar pentru a trimite newsletter-ul nostru. În plus, abonații la buletinul informativ pot fi informați prin e-mail, atita timp cât acest lucru este necesar pentru funcționarea serviciului de știri sau a unei înregistrări în cauză, deoarece acest lucru ar putea fi în cazul modificărilor ofertei de buletine informative, sau în caz de modificare a circumsțantelor tehnice. Nu va exista niciun transfer de date cu caracter personal colectate de către serviciul de newsletter unor terțe părti. Abonamentul la buletinul nostru de știri poate fi anulat de către vizitator în orice moment. Consimțământul privind stocarea datelor cu caracter personal, pe care vizitatorul le-a oferit pentru expedierea buletinului informativ, poate fi revocat în orice moment. În scopul revocării consimțământului, în fiecare buletin informativ se gasește o legatură corespunzătoare. De asemenea, este posibil să va abonați din buletinul informativ în orice moment direct pe site-ul operatorului sau să comunicați acest lucru operatorului intr-un mod diferit.
7. Newsletter-urmărire
Newsletter-ul (denumirea site-ului) poate conține așa-numiți pixeli de urmărire. Un pixel de urmărire este un grafic miniatural încorporat în astfel de e-mail-uri, care sunt trimise în format HTML pentru a permite înregistrarea și analiza fișierelor de jurnal. Aceasta permite o analiză statistică a succesului sau eșecului campaniilor de marketing on-line. Pe baza pixelului de urmărire incorporat, (denumirea site-ului) poate vedea dacă și când un e-mail a fost deschis de un vizitator și link-urile din e-mail au fost solicitate de vizitatori.
Astfel de date personale colectate în pixeli de urmărire conținute în buletine de știri sunt stocate și analizate de către deținător pentru a optimiza transportul buletinului informativ, precum și pentru a adapta conținutul buletinelor de știri viitoare chiar mai bine la interesele vizitatorului. Aceste date personale nu vor fi transmise terților. Vizitatorii sunt în orice moment indreptățiți să revoce respectiva declarație separată de consimțământ emisă prin procedura dublu opt-in. Dupa o revocare, aceste date personale vor fi șterse de către deținător (denumirea site-ului) consideră automat retragerea de la primirea buletinului informativ ca revocare.
8. Posibilitatea de a contacta prin intermediul site-ului
Site-ul (denumirea site-ului) conține informații care permit un contact electronic rapid la (denumirea site-ului), precum și comunicarea directa cu noi, care include și o adresa generală a așa-numita poștă electronică ( adresa de e-mail). Dacă un vizitator contactează deținătorul prin e-mail sau printr-un formular de contact, datele personale transmise de vizitator sunt stocate automat. Astfel de date personale transmise voluntar de către un vizitator către operatorul de date sunt stocate în scopul prelucrării sau contactării vizitatorului. Nu există transfer de date cu caracter personal către terțe părți.
9. Ștergerea și blocarea de rutină a datelor cu caracter personal
Operatorul de date procesează și stochează datele personale ale vizitatorului numai pentru perioada necesară pentru atingerea scopului de stocare sau în masura în care acest lucru este acordat de legiuitorul european sau de alți legislatori în legile sau reglementările cărora operatorul este supus.
În cazul în care scopul depozitării nu este aplicabil sau dacă expiră o perioadă de depozitare stabilită de legiuitorul european sau de un alt legislator competent, datele cu caracter personal sunt în mod obișnuit blocate sau șterse în conformitate cu cerințele legale.
10. Drepturile vizitatorului
a) Dreptul de confirmare
Fiecare vizitator are dreptul acordat de către legiuitorul european pentru a obține de la operator o confirmare cu privire la faptul ca datele cu caracter personal care îl privesc sau nu sunt procesate. Dacă un vizitator dorește să se foloseasca de acest drept de confirmare, el sau ea poate, în orice moment, să contacteze (adresa de e-mail a deținătorului)
b) Dreptul de acces
Fiecare vizitator are dreptul acordat de către legiuitorul european pentru a obține de la deținător gratuit informații despre datele sale personale stocate în orice moment și o copie a acestor informații. în plus, directivele și regulamentele europene oferă vizitatorului acces la următoarele informații:
Scopurile procesării;
Categoriile de date cu caracter personal în cauză;
Destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le-au fost sau vor fi dezvăluite datele cu caracter personal, în special destinatari din țări terțe sau organizații internaționale;
Dacă este posibil, perioada prevazută pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă nu este posibil, criteriile utilizate pentru stabilirea acestei perioade;
Existența dreptului de a solicita rectificarea sau ștergerea datelor personale de la operator, sau de restricționarea prelucrării datelor cu caracter personal referitoare la vizitator sau de a se opune unei asemenea prelucrări;
Existența dreptului de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere;
Unde datele personale nu sunt colectate de la vizitator, orice informații disponibile cu privire la sursa lor;
Existența unui proces automat de luare a deciziilor, inclusiv profilarea, menționată la articolul 22 alineatele (1) și (4) din GDPR și, cel puțin în acele cazuri, informații semnificative cu privire la logica implicată, precum și semnificația și consecințele avute în vedere astfel de procesare pentru vizitator.
Mai mult, vizitatorul are dreptul de a obține informații cu privire la transferarea datelor cu caracter personal către o țară terță sau către o organizație internațională. În acest caz, vizitatorul are dreptul de a fi informat cu privire la garanțiile corespunzătoare privind transferul.
Dacă un vizitator dorește să se folosească de acest drept de acces, el sau ea poate oricând să contacteze (adresa de e-mail a deținătorului)
c) Dreptul la rectificare
Fiecare vizitator are dreptul acordat de către legiuitorul european pentru a obține de la operator, fără intârzieri nejustificate, rectificarea datelor personale inexacte cu privire la acesta. Luând în considerare scopurile prelucrării, vizitatorul are dreptul să completeze datele personale incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare.
Dacă un vizitator dorește să-și exercite acest drept la rectificare, el sau ea poate, în orice moment, să contacteze (adresa de e-mail a deținătorului)
d) Dreptul la ștergere (Dreptul de a fi uitat)
Fiecare vizitator are dreptul acordat de către legiuitorul european pentru a obține de la operator o ștergere a datelor cu caracter personal care îl privesc fără întârzieri nejustificate și operatorul are obligația de a șterge fără întârziere date cu caracter personal în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive , atâta timp cât prelucrarea nu este necesară:
Datele personale nu mai sunt necesare în raport cu scopurile pentru care au fost colectate sau prelucrate în alt mod.
Vizitatorul retrage consimțământul la care se bazează prelucrarea în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (a) din GDPR sau articolul 9 alineatul (2) litera (a) din GDPR și dacă nu există alt motiv juridic pentru prelucrare.
Vizitatorul se opune prelucrării în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din GDPR și nu există motive legale imperative pentru prelucrare sau vizitatorul obiectează la prelucrarea în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) din GDPR.
Datele personale au fost procesate ilegal.
Datele cu caracter personal trebuie să fie șterse pentru respectarea unei obligații legale în legislația Uniunii sau a statului membru la care este supus deținătorul.
Datele cu caracter personal au fost colectate în legatură cu oferta serviciilor societății informaționale menționate la articolul 8 alineatul (1) din GDPR.
Dacă unul dintre motivele menționate mai sus se aplică și un vizitator dorește să solicite ștergerea datelor cu caracter personal stocate (adresa site-ului), el sau ea poate oricând să contacteze (adresa de e-mail a deținătorului). Un angajat al (denumirea site-ului) trebuie să se asigure imediat că cererea de ștergere este respectată imediat.
În cazul în care operatorul a făcut publice datele cu caracter personal și este obligat, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1), să șteargă datele cu caracter personal, operatorul, luând în considerare tehnologia disponibilă și costurile de implementare, ia măsuri rezonabile, inclusiv măsuri tehnice, deținătorii care prelucrează datele cu caracter personal pe care vizitatorul le-a cerut ștergerii de către acești deținătorilor a oricăror legături, copiere sau replicare a acestor date cu caracter personal, în măsura în care prelucrarea nu este necesară. Un angajat al (denumirea site-ului) va lua măsurile necesare în cazuri individuale.
e) Dreptul de restricționare a prelucrării
Fiecare vizitator are dreptul acordat de către legiuitorul european pentru obținerea de la operator a restricției de prelucrare în cazul în care se aplică una dintre următoarele:
Acuratețea datelor cu caracter personal este contestată de vizitator, pentru o perioadă care permite deținătorului să verifice corectitudinea datelor cu caracter personal.
Prelucrarea este ilegală, iar vizitatorul se opune ștergerii datelor cu caracter personal și solicită, în schimb, restricționarea utilizării acestora.
Operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrarii, însă acestea sunt solicitate de vizitator pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea revendicărilor legale.
Vizitatorul a formulat obiecții privind prelucrarea în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din GDPR până la verificarea faptului că motivele legitime ale operatorului sunt superioare celor ale vizitatorului.
Dacă una dintre condițiile menționate mai sus este îndeplinită și un vizitator dorește să solicite restricționarea prelucrării datelor cu caracter personal stocate de (denumirea site-ului), acesta poate oricind să contacteze (adresa de e-mail) Angajatul (denumirea site-ului) va aranja restricționarea prelucrării.
f) Dreptul la transferabilitatea datelor
Fiecare vizitator are dreptul acordat de către legiuitorul european, de a primi datele personale cu privire la acesta, furnizate unui deținător, într-un format structurat, utilizat în mod obisnuit și care poate fi citit de mașina. Acesta are dreptul să transmita aceste date altui deținător fără a se împiedica de către operatorul caruia i-au fost furnizate datele cu caracter personal, atât timp cit prelucrarea se bazeaza pe consimțământul prevăzut la articolul 6 alineatul (1) litera (a) din a GDPR sau a articolului 9 alineatul (2) litera (a) din GDPR sau a unui contract în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b) din GDPR, iar prelucrarea se face prin mijloace automate, atâta timp cit prelucrarea nu este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini îndeplinite în interes public sau în exercitarea autorității publice conferite operatorului.
În plus, în exercitarea dreptului sau la portabilitatea datelor în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din GDPR, vizitatorul are dreptul să transmită date personale direct de la un operator la altul, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și atunci când nu face acest lucru afectează drepturile și libertățile celorlalți.
Pentru a afirma dreptul la portabilitatea datelor, vizitatorul poate contacta în orice moment la (adresa de e-mail a deținătorului)
g) Dreptul de obiectare
Fiecare vizitator are dreptul acordat de legiuitorul european, în orice moment, din motive legate de situația sa particulară, la prelucrarea datelor cu caracter personal care îl privesc, care se bazează pe literele (e) sau (f) din articolul 6 alineatul (1) din GDPR. Acest lucru se aplică și în cazul profilării pe baza acestor dispoziții.
(denumirea site-ului) nu mai prelucrează datele cu caracter personal în cazul în care obiecția nu este posibilă, cu excepția cazului în care putem demonstra motive legitime convingătoare pentru procesarea care depășesc interesele, drepturile și libertățile vizitatorului sau pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea revendicărilor legale
În cazul în care (denumirea site-ului) prelucrează date cu caracter personal în scopuri de marketing direct, vizitatorul are dreptul să se opună în orice moment prelucrării datelor cu caracter personal care îl privesc pentru acest tip de marketing. Aceasta se aplica profilării în măsura în care este legată de un astfel de marketing direct. În cazul în care vizitatorul obiectează la (denumirea site-ului) la procesarea în scopuri de marketing direct, (denumirea site-ului) nu va mai prelua datele personale în acest scop.
În plus, vizitatorul are dreptul, din motive legate de situația sa particulară, să se opuna prelucrării datelor cu caracter personal care îl privesc de către (denumirea site-ului) în scopuri științifice sau de cercetare istorică sau în scopuri statistice în temeiul la articolul 89 alineatul (1) din GDPR, cu excepția cazului în care prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini îndeplinite din motive de interes public.
Pentru a-si exercita dreptul de a prezenta obiecții, vizitatorul poate contacta orice angajat al (denumirea site-ului). În plus, vizitatorul este liber în contextul utilizării serviciilor societății informaționale și, fără a aduce atingere Directivei 2002/58 / CE, să utilizeze dreptul sau de a se opune prin mijloace automate prin utilizarea specificațiilor tehnice.
h) Automatizarea procesului decizional individual, inclusiv profilarea
Fiecare vizitator are dreptul acordat de către legiuitorul european să nu faca obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automata, inclusiv profilarea, care produce efecte juridice care îi privesc sau o afectează în mod semnificativ în mod semnificativ, atăt timp cât decizia ( 1) nu este necesar pentru încheierea sau executarea unui contract între vizitator și un operator de date sau (2) nu este autorizat de legislația Uniunii sau a statului membru la care este supus deținătorul și care prevede, de asemenea, măsuri pentru protejarea drepturilor și libertăților vizitatorilor și a intereselor legitime sau (3) nu se bazează pe consimțământul explicit al vizitatorului.
În cazul în care decizia (1) este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract între vizitator și un operator de date sau (2) se bazează pe consimțământul explicit al vizitatorului, (denumirea site-ului) va pune în aplicare masuri de protecție a drepturilor și libertăților vizitatorilor și a intereselor legitime, cel puțin dreptul de a obține o intervenție umană din partea operatorului, de a-și exprima punctul de vedere și de a contesta decizia.
Dacă vizitatorul dorește să-și exercite drepturile privind luarea automată a deciziilor individuale, el sau ea poate oricând să contacteze (adresa de e-mail a deținătorului).
i) Dreptul de a retrage consimțământul privind protecția datelor
Fiecare vizitator are dreptul acordat de către legiuitorul european să-și retragă consimțământul în privința prelucrării datelor sale personale în orice moment.
Dacă vizitatorul dorește să-și exercite dreptul de a retrage consimțământul, el sau ea poate, în orice moment, să contacteze (adresa de e-mail a deținătorului).
11. Temeiul juridic pentru prelucrare
Art. 6 (1) lit. un GDPR servește drept baza legala pentru operațiunile de procesare pentru care obținem consimțământul pentru un anumit scop de procesare. Dacă prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară pentru executarea unui contract la care vizitatorul este parte, cum este cazul, de exemplu, atunci când operațiunile de prelucrare sunt necesare pentru furnizarea de bunuri sau pentru furnizarea oricarui alt serviciu, prelucrarea se bazează privind articolul 6 alineatul (1) lit. b GDPR. Același lucru este valabil și pentru operațiunile de procesare care sunt necesare pentru realizarea masurilor precontractuale, de exemplu în cazul anchetelor referitoare la produsele sau serviciile noastre. (adresa site-ului) este supus obligației legale prin care este necesară prelucrarea datelor cu caracter personal, cum ar fi îndeplinirea obligațiilor fiscale, prelucrarea se face pe baza art. 6 (1) lit. c GDPR.
În cazuri rare, prelucrarea datelor cu caracter personal poate fi necesară pentru protejarea intereselor vitale ale vizitatorului sau ale altei persoane fizice. Acesta ar fi cazul, de exemplu, în cazul în care un vizitator a fost rănit în (denumirea site-ului), iar numele, vârsta, datele de asigurare de sănătate sau alte informații vitale ar trebui să fie transmise unui medic, spital sau altei persoane terțe . Apoi, prelucrarea se va baza pe Art. 6 (1) lit. d GDPR.
În cele din urma, operațiunile de prelucrare s-ar putea baza pe articolul 6 alineatul (1) litera f GDPR. Aceasta bază juridică este utilizată pentru operațiunile de prelucrare care nu sunt acoperite de niciunul dintre temeiurile juridice menționate mai sus, dacă prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de (denumirea site-ului) sau de către o terță parte, cu excepția cazului în care interesele sunt suprasolicitate de interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale vizitatorului care necesită protecție a datelor cu caracter personal. Astfel de operațiuni de prelucrare sunt în mod special permise deoarece au fost menționate în mod specific de legiuitorul european. El a considerat că un interes legitim ar putea fi asumat dacă vizitatorul este clientul operatorului (considerentul 47 propoziția 2 GDPR).
12. Interesele legitime urmarite de operator sau de o parte terță
În cazul în care prelucrarea datelor cu caracter personal se bazează pe articolul 6 alineatul (1) litera f GDPR interesul nostru legitim este să ne desfășurăm afacerea în favoarea bunăstării tuturor angajaților și / sau acționarilor noștri.
13. Perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal
Criteriile utilizate pentru determinarea perioadei de stocare a datelor cu caracter personal sunt perioada de pastrare legală respectivă. După expirarea perioadei respective, datele corespunzătoare sunt șterse în mod obișnuit, atâta timp cât nu mai este necesară îndeplinirea contractului sau inițierea unui contract.
14. Furnizarea de date cu caracter personal ca cerinte legale sau contractuale; Cerinta necesara pentru a incheia un contract; Obligatia vizitatorului de a furniza datele cu caracter personal; consecintele posibile ale neindeplinirii acestor date
Declarăm că furnizarea de date cu caracter personal este cerută parțial de lege (de ex. Reglementări fiscale) sau poate rezulta și din dispoziții contractuale (de exemplu, informații privind partenerul contractual).
Uneori poate fi necesar să se incheie un contract în care vizitatorul ne furnizează date cu caracter personal, care trebuie prelucrate ulterior de noi. Vizitatorul este, de exemplu, obligat să ne furnizeze date cu caracter personal atunci când (denumirea site-ului) semnează un contract cu el sau ea. Neaplicarea datelor cu caracter personal ar avea drept consecință faptul că contractul cu vizitatorul nu a putut fi încheiat înainte de furnizarea datelor personale de către vizitator, vizitatorul trebuie să contacteze (adresa de e-mail) (denumirrea-site-ului) pemtru a solicita deținătorului dacă furnizarea datelor cu caracter personal este prevazută de lege sau contract sau este necesară pentru încheierea contractului, dacă exista o obligație de a furniza datele cu caracter personal și consecințele neconformităților, furnizarea datelor cu caracter personal.
15. Existența unui proces decizional automat
Ca și companie responsabila, nu luăm decizii automate sau profilate.

REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) 

Updated: Mai 2020.

General
Accesabilitate pe gazon-irigatie.ro
gazon-irigatie.ro pune la dispoziția utilizatorilor Aplicația UserWay pentru Accesabilitate. Acest software permite site-ului gazon-irigatie.ro să aplice la regulile Ghidul Conținutului de Accesabilitate de Conținut pe Internet (the Web Content Accessibility Guidelines WCAG 2.1).

Activare Meniu Accesabilitate 
Meniul de accesabilitate pentru acst site poate fi activat prin efectuarea unui click pe iconița care apare în colțul paginii.

Disclaimer
Facem tot posibilul să asigurăm o navigare căt mai plăcută pentru persoanele cu dizabilități, fiind o obligație morală pentru a asigura conținut adaptat tuturor persoanelor cu nevoi speciale.

În ciuda eforturilor noastre de a face toate paginile site-ului căt mai accesibile, există conținut care probabil nu respectă cu strictețe standardele de accesabilitate. Facem tot posibilul să identificăm și să remediem acest conținut.

Suntem aici pt tine
Dacă aveți probleme cu conținutul site-ul nostru, vă rugăm să ne contactați prin eamil sau telefon (vezi mai jos).

Contact
Pentru orice probleme de accesabilitate, propuneri sau idei, vă rugăm să ne contactați la email sau telefon (vezi mai jos)

Email: mrs68tm[at]gmail.com
Tel: +40744572996

© Copyright 2015-2020 -Toate drepturile rezervate
contact Stanca Gabriel 0744572997


Designed by M68